Dacă ar fi să pot face tot ceea ce îmi place, ar trebui să trăiesc multe vieți. Nu pot cuantifica exact câte. Am două slujbe și mă împart în diverse alte locuri fără să mă gândesc la lauri, ci pur și simplu că așa se întâmplă, și le realizez necondiționat. Îmi doresc chiar să fiu și în mai multe locuri în același timp. E foarte greu de priceput de către unii. Dar, până la urmă, trebuie să învăț să accept că nu le pot face pe toate, să accept că pot fi doar acolo unde îmi permite timpul, că nu pot schimba lumea, că nu pricep unii că există și femei ocupate, nu doar mimoze prin diverse locuri, că nu pot face lumea sa înțeleagă că nu tot ceea ce pare este și adevărat, că sunt multe, multe pe care aș dori să le schimb prin jur, dar nu am cum să pot asta fără ajutor. Totuși, există alegeri, iar alegerile unui om,mai ales dacă-s și asumate, trebuie respectate! Atât!
viata
Sincere condoleanțe, familiei Lupu!
Unii trăiesc fiecare clipă până la adânci bătrâneți, alții trăiesc clipe până când moartea îi despart de cei dragi! MOartea ține de ața destinului.
Când moartea, cea care vine la toată lumea oricum, apare înainte de vreme, începi să dai vina pe toate cerurile, pe toți Dumnezeii Universului și să te întrebi de ce tocmai tu, de ce tocmai el, de ce toate astea înainte de vremea mediei vieții? Continuă lectura
”Fericirea” copiilor sărmani
Maria are 6 ani. Este mezina familiei alcătuită din 9 membri. Mama și cei 8 copii rămași fără tată, din satul Făurei, comuna Garoafa -Vrancea, care în urmă cu ceva timp ”și-a scuipat” un rest de plămân, au trăit în complezența unui sistem care nu a încurajat bunăstarea, dar cei în cauză nu au prevăzut că ei vor rămâne fără sprijinul patern.
Cazuri sociale de acest gen sunt sute, poate mii în țara asta, să nu mai zicem în lume. Mame cu mulți copii, rămase văduve la vârsta la care alte femei își trăiesc viața în huzur. Unele pe care le vedem la televizor, la doar 45 de ani, le vedem că se îngrijesc cum să-și umple ridurile, abia schițate, cu acid hialuronic sau poate că sunt nemulțumite de sânii care au nevoie de niște adăugiri cu silicon. Societatea nu ne arată cazuri de egalitate, ci dimpotrivă. Ne arată discrepanța dintre aparență mediatică și realitatea cruntă.
În aceste zile, se scot în evidență dramele. Pentru că e vremea lui Moș Nicolae și a lui Moș Crăciun. Vremurile când, lumea copleșită de altruism, ar vrea să dăruiască ceva din suflet. Dintr-un suflet bun ori meschin. Pentru a se pocăi sau pentru a puncta. Depinde de unghi.
Dincolo de meschinării, ne place să credem că în fiecare zi învâțăm să fim mai buni. Să dăruim și să rupem o bucățică din fericirea noastră pentru a dărui și altora.
Paler, „Autoportret într-o oglindă spartă”
O altă carte a lui Octavian Paler, scrisă în anul 2004, ediţia a III-a de la Editura Polirom în 2010. Are doar 239 de pagini în format mic şi este la fel de plină de fragmente din viaţa sa, la fel de plină de idei şi gânduri ale sale, unele dintre ele regăsindu-se şi în alte volume ale sale şi despre domnia sa. Vă recomand această carte, în cazul în care nu aţi citit-o, pentru dimineţile şi serile de week-end şi de minivacanţă, începând de mâine, în cazul în care nu aveţi vreun proiect impresionant de petrecere a timpului.
Câteva extrase din „Convorbiri cu…”
…din „Convorbiri cu Octavian Paler”, o carte super faină, (tran)scrisă de Daniel Cristea-Enache, Editura Corint, Bucureşti, 2007, 333 pagini. Un volum inspirat, după ce autorul îi citise „Viaţa pe un peron” şi, după cum mărturiseşte autorul, pentru că „a fost impresionat şi intimidat de Octavian Paler”. O idee bună, mai ales pentru faptul că, după am constatat la finalul cărţii, Paler a mai trăit foarte puţin după ce şi-a încheiat „convorbirea”.
Dacă ar fi să extrag tot ce mi-a plăcut în urma lecturării, ar însemna să reproduc totul. Să găsesc timp să re-redactez din nou fiecare paragraf, fiecare mesaj, fiecare trăire şi metaforă, ar fi absurd şi ar dispărea misterul. Voi ce aţi mai lectura? E prea fabulos! e prea omenesc şi prea filosofic în acelaşi timp! e prea natural şi prea profund deopotrivă!