Să trăieşti ca şi cum nu ai muri niciodată

Cu mai puţin de un an în urmă, am întâlnit o bâtrânică. Avea vârsta de peste 80 de ani, dar era foarte veselă şi plină de viaţă, doar că avea un mare regret. Probabil că acelaşi regret avem şi acelaşi lucru ni-l dorim şi noi, doar că fiecare ne exprimăm în mod diferit. Unii cu tristeţe, alţii chiar cu lacrimi. Totul însă este, de fapt, o imensă luptă.

O luptă pentru supravieţuire. Nimeni nu vrea să moară. Nimeni nu-şi doreşte asta şi, cu toate acestea, ne naştem cu această certitudine. Doar că moartea vine în mod diferit, şi e trist că la unii vine prea devreme şi cu mult înainte să fie dorită.

Off! Nu doresc să abordez cu cinism situaţia, dar este o chestiune care macină pe toată lumea, cel puţin de la o vârstă.

Cineva îmi spunea, deunăzi, că cel care nu are cel puţin o mică depresie gândindu-se că va veni într-o zi moartea, acela nu e om normal. Poate că da!

Citeşte continuarea aici

Dumnezeu este Universul şi Universul eşti TU!

Şi ce-ar fi viaţa fără mărunţişurile care îţi fac plăcere şi care îţi arată că merită să trăieşti? Şi ce ar fi viaţa fără poezie sau fără cozonacul cu stafide sau prăjitura cu mere sau trufele cu ciocolată care te fac să uiţi de nemerniciile vieţii? Şi ce-ar fi viaţa fără căldură şi fără vinul roşu care te face să uiţi pe care clapă a pianului e fericirea? Pentru că fiecare clapă înseamnă fericire şi fiecare clipă ce ţi-e dată în sănătate trebuie să o trăieşti şi să simţi că eşti unic în Univers şi că nimeni ca tine nu mai există! Eşti unic ca OM şi toate faptele tale şi sentimentele tale trebuie să-ţi fie dedicate către un rost. Rostul către cei din jurul tău! Care ţi-ar fi rostul, dacă nimeni nu ar şti că exişti? Dumnezeu este Universul şi Universul eşti TU! Învaţă să trăieşti şi fiecare clipă să-ţi fie fericire! probabil că mai puteau fi adăugate multe, dar mă rezum la o seara frumoasă pe măsura inimilor voastre!

fisierulmeuFoto: fisierulmeu.ro

Teatrul copilăriei, adolescenţei şi vieţii noastre la centenar

Aptitudinile şcolarilor nu se reflectă neapărat în timpul studiului obligatoriu după programa şcolară, ci deseori în urma activităţilor extraşcolare. Descoperi copii talentaţi, care mai târziu nu vor îmbraţişa meserii, ci pasiuni. Pasiuni legate de ARTĂ: muzică, dans, pictură, teatru etc.

Am crescut în şcoală sub egida “Cântarea României”, spectacol propagandist, care ne obliga, începând de la stadiul de simplă serbare la nivel de şcoală sau Cămin Cultural, să dovedim că suntem buni să ajungem în finala defilării în faţa “mai marelui”. Recunosc că idea de artă mă încânta mai mult decât decât vreo oră de matematică, dar nu ştiu cum se făcea că la preselecţii eram nevoită să spun o poezie sau să cânt ceva. La partea cu cântatul mă mai descurcam, dar când venea rândul poeziei, mi se părea că mă pedepseşte doamna profesoară. Şi, ca să scap de selecţie spuneam poezia fără niciun pic de implicare, să nu mă aleagă cumva. Îmi ieşea de minune!

Continuă lectura