Prietena mea…bormaşina!

Aţi citit bine! Astăzi, am realizat poate mai clar, că viaţa urbană implică să te împrieteneşti cu zgomotul. Dacă nu o faci la timp, te îmbolnăveşti de stres, iar mai apoi nu faci decât să cheltuieşti toţi banii câştigaţi cu trudă, petrecând pe la doctori fix acele ore de care tu aveai nevoie să te odihneşti!

Zgomotul mă iubeşte. Îl atrag ca pe un magnet. Ori de câte ori am nevoie de linişte, zgomotul îmi invadează intimitatea. La serviciu, pe stradă, acasă, în magazine, peste tot pe unde merg zgomotul străbate spaţiul până îmi scormoneşte creierul.

Continuarea AICI

Reclame

Golit de conținut …

Stau și mă uit în gol la o foaie albă, apoi dau click pe un document plin de cifre! Revin la foaia albă și apoi iar la cea plină cu cifre! Mă întreb până când mai fac naveta între alb și negru? Între gol și plin?
Sunete din dreapta, griji din stânga, zgomote în cap, spume în minte…  când să termin de adunat în căpița cu neuroni toate cântecele insomniace?
Am scris antetul, am scris titlul, am lăsat loc de cuprins, dar a dispărut conținutul în neant! Ajută-mă să-l aduc înapoi!

Abraziune …

Marea e învolburată,
Valurile înspumate iară,
Faleza cu putere e izbită,
Pe margine eu stau cam neclintită.
Mă uit spre plaja cu nisip,
Spre stânga este mult pietriș,
Sub malul cel înalt și abrazat
O nișă cu putere s-a săpat.
E doar o grotă adăpost
De-a lumii-nvolburate fără rost,
Încerc a coborî pe un versant
Să mă ascund de zgomot tenebros.
E liniște din nou și pot să scriu
În gând și suflet, niște versuri,
Ascult doar marea muzică acum

Ce prin firide mă inundă.[by me]

Foto: www.yourclimateyourlife.org.uk