Nou!!! Decathlon la Focșani

Ați aflat? Încă nu? Păi vă anunț eu că s-a deschis Decathlon la Focșani. Încet încet, suntem băgați în seamă de retailerii cunoscuți ai Europei, nu că ceilalți ar fi de neglijat.

După mine, ar trebui ca orașul în care locuiesc să fie băgat în seamă de toți investitorii, fie ei locali, naționali sau internaționali. Chiar merită o revitalizare, nu doar din punct de vedere comercial. Stricto senso, comercialul a contat în secolul al XIX-lea, poate ar fi fost important să se mențină tradiția, însă nu mai e suficient în acest mileniu doar o intersecție la un drum comercial. E nevoie de mai mult! Poate după alegeri? :)))

Deci, în Promenada Mall din Focșani s-a deschis magazinul Decathlon. Pe 29 noiembrie a avut loc inaugurarea pentru reprezentanții media și oficialități, pe 30 noiembrie 2016 pentru toți clienții. Astfel, toți focșănenii vor avea acces la cele mai faine dintre cel puțin 5000 articole sportive pentru cele 50 de sporturi, cu cele mai pune prețuri. Dar și cei din județele limitrofe. Așa spun reprezentanții Decathlon. Acesta ar fi al doilea magazin deschis anul acesta, alături de cel de la Bacău, și al 19-lea din țară.

Managerii au gânduri mari. Ei spun că vor organiza evenimente sportive de anvergură și vor promova performanța. Nu se vor putea dezice pentru că au fost martori la evenimentul de deschidere și sportivi de performanță, și antrenorii lor, și directorul de la Direcția de Sport și Tineret, dar și primarul Focșaniului. Eveniment de eveniment!

Deci,

Magazinul Decathlon din cadrul Focșani Mall, din Calea Moldovei, nr. 32, oferă iubitorilor de sport articole și echipamente sportive conform celor mai înalte standarde de calitate și inovație din domeniu. Magazinul include produse aparținând mărcilor proprii Decathlon, cum ar fi Quechua, Kipsta, Nabaiji, Oxelo, Domyos, Btwin sau Kalenji, cu un raport excelent între calitate și preț. Denumite mărci Pasiune, acestea reprezintă o alternativă viabilă la produsele deja prezente pe piață, care contribuie în mod concret la împlinirea obiectivului de a face sportul accesibil tuturor. Totodată, prin produsele cu eticheta Primul Preț Tehnic, Decathlon propune clienților săi produsul cu cel mai bun raport calitate-preț, pentru fiecare familie de produse

La nivel mondial, DECATHLON reunește peste 60.000 de colaboratori, reprezentând 60 de naționalități. DECATHLON comercializează peste 35.000 de produse, iar în centrele sale de cercetare își desfășoară activitatea, la nivel global, 800 de ingineri, aflați în permanentă căutare de soluții și inovații tehnice pentru a face sportul accesibil tuturor.

Spor la cumpărături!

decathlon

2 gânduri despre &8222;Nou!!! Decathlon la Focșani&8221;

Mi-ar plăcea să-ţi ştiu părerea...