„Încurcă lume”

Vă reamintesc ca, în aceste zile se desfășoară cel mai de seamă eveniment cultural al Focșaniului: „Galele teatrale 2016”. Mâine, va astept la piesa „Incurcă lume”, o comedie bulevardieră, în care, pe la începutul secolului XX, domnnul Bungrăzescu încearcă să iasă din complicațiile unei aventuri aproape nevinovate 🙂 domnului detectiv „NImic nu-i scapă!”, iar Didina rămâne confuză până la final. Eu, Olga, încerc să joc un fel de teatru într-o piesă de teatru și, încă de la premieră, tot încerc să fac să-mi iasă!

Vă aștept, mâine seară, la ora 18.00!

INCURCA LUME AFIS FINAL (2)

Validarea îmbrățișării copacilor

Cică, îmbrățișarea copacilor a fost validată de știință!

Ce bine! ce bucurie pe capul meu!

Făcusem asta oricum, cu vreo doi ani înainte, și mă bucur să fac publică acțiunea, nu de alta, dar riscam să fiu etichetată drept nebună să mă vadă careva că iau în brațe un ditamai TUIA și nu altceva 🙂

P1040708

Sincere condoleanțe, familiei Lupu!

Unii trăiesc fiecare clipă până la adânci bătrâneți, alții trăiesc clipe până când moartea îi despart de cei dragi! MOartea ține de ața destinului.

Când moartea, cea care vine la toată lumea oricum, apare înainte de vreme, începi să dai vina pe toate cerurile, pe toți Dumnezeii Universului și să te întrebi de ce tocmai tu, de ce tocmai el, de ce toate astea înainte de vremea mediei vieții? Continuă lectura

Noi plătim apa rece la preț de apă caldă, voi?

În miez de noapte, ENET-ul doarme!

Mort, copt, nu ai voie să te vaiți! Acu` centrala e automată, domn`le, și e setată după temperatura de afară.

Dar nimeni nu ne impune, nouă, lucrătorilor la punctele termice, să dormim în timpul nopții. Cum se face ora zece ne pălește! Dar ne pălește așa de tare, încât, robinetul de apă rece zici că se preschimbă cu cel de apă caldă! Pardon! Am greșit! Invers! Continuă lectura

Ștefan, cel mai Ștefan

Azi e ziua lui Ștefan! Ștefan poate fi orice om din țara asta, cel puțin de la Ștefan cel Mare încoace, poate fi orice Stefano ori Stefanelo sau derivatele feminine ale acestora!

Ștefan este copilul prietenei mele, colegul meu de breaslă, colegul meu de serviciu, vecinul de apartament, prietenul meu de pe facebook sau de pe blog, actualul primar al comunei natale care, candva, imi scria să-mi spună că pot răzbi peste tot! La mulți ani, dragi Ștefani!

Ștefan este oriunde și, totuși, Ștefan poate fi unul, cel mai important dintre toți Ștefanii!

Am și eu un ȘTefan! Cel mai important! cel care mereu a crezut în mine și care mi-a dat puterea să văd în mine ceea ce nimeni, nici măcar eu însămi nu am văzut!

Am un Ștefan preferat care, de fiecare dată când vreau să renunț, îmi spune că nu e cazul să fac asta, că eu am acel ceva, pe care lumea îl citește și-l vrea. Ștefan este cel mai obiectiv om dintre toți Ștefanii pe care i-am cunoscut și sper, din toată inima, că are și sinceritatea pe care pun mare preț!

La mulți ani, Ștefan! … restul ți-l urez în ne(scris).