Amintiri din copilărie cu miros de cozonac

În era tehnologiei, mirosul de cozonac se transmite prin gadgeturi, spre deosebire de vremurile trecute când stateam la pândă, la colțul casei, adulmecând mirosul ispititor de cozonac. AH!!! Oare ce ar zice preotul? Ne-ar ”tăia limba” dacă am ”păcătui”?

Ne imaginăm cozonacul cald, aburind, iar noi poftind în ”Săptămâna Patimilor” mai rău decât în restul anului. În zilele de Post, în general, poftele sunt mai mari, tocmai de asta, să fii supus rezistenței, să reziști ispitelor, mai ceva decât rezistența din Piața Victoriei este o adevărată provocare. #Rezist devine valabil și pentru mirosul cozonacului, proaspăt copt.

Să nu mănânci cozonacul acum, îți ”taie popa limba”

Așa ne amenințau părinții sau rudele, în zilele ”Săptămânii Mari” când, teoretic, copii fiind, puteam pofti la cozonacul cald ce se cocea în cuptorul de pământ, dar practic eram amăgiți, păcăliți, chiar amenințați cu ”tăiatul limbii”. Încălcam legile bisericești, nu conta că eram copii, legea era lege, chiar dacă nici comuniștii nu erau de acord cu așa ceva! Pe vremea aceea, restricțiile erau respectate, în vremea actuală, restricțiile sunt doar sancționate sau încălcate!

Ritualul frământatului în covată

Și, într-una din zilele dinaintea Paștelui, se adunau toate fetele bunicii mele. Pregăteau covata (adica un recipient alungit, din lemn, unde se frământă aluatul), ingredientele în cantitățile pe care și le propunea fiecare, încingeau un cuptor mare, din carămidă, la baza unei sobe din lut în bucătăria de vară și, suflecându-și mânecile, se declarau pregătite pentru ritualul anual de Paști. Același lucru făceau și la ”moșii de vară”, când pregăteau ”pupeze”, ”porumbei” și pișcoturi. Sărbători cu miresme de pâine coaptă și cozonac împrăștiate nu doar în toată curtea, ci pe toată ulița. Toate patru, trei fete și bunica, se adunau în jurul covatei și puneau pe rând făina, ouăle, laptele, zahărul, puțină sare și frământau, și frâmântau bolborosind ”descântece” de dragoste. Mai mult de o oră. Se mai turna câte un pic de ulei, de unt nu se prea știa pe atunci, și frământau, și iar bolboroseau cu dragoste… de cozonac. Se lăsa la odihnit și aluatul asculta, creștea. Tot cu dragoste! Apoi, se porționa aluatul, iar cea mai pricepută dintre fete îl rula, îl umplea cu cacao și nucă, îl împletea, îl punea în tăvi și iar îl lăsau să crească. Tot cu dragoste! Un ritual pe care nicio o mașinărie din lume nu l-ar putea face vreodată, nici un gadget nu ar putea înlocui acele etape tradiționale și nu ar putea reproduce, real, ritualul sau sentimentul de ”așa trebuie”.

Se pun tăvile în cuptor, cu lopata din lemn

Odată crescute, aluaturile din tăvi vor fi unse cu un amestec de ou și zahăr, cu un pămătuf din pene de cocoș sau gâscă, apoi, pe o lopată din lemn, vor fi puse tăvile și introduse, rând pe rând în cuptorul incins cu mult timp înainte. Cuptor fără afișaj electronic, fără grade de temperatură numerotate, cuptor încins cu o mână de vreascuri și jar adunat și scos afară doar atunci când, intuitiv, se credea ca s-a atins temperatura optimă. Femeile, în acea vreme, nu aveau nevoie de aparatură modernă pentru a face cozonaci buni și pufoși. Și vai, ce cozonaci, acei cozonaci pe care eu însămi nu sunt capabilă să-i fac nici acum, dar sunt convinsă că sunt multe gospodine pasionate care știu să facă cozonaci. Chiar și bărbați. Sigur am cunoscut doi dintre ei. Arta de a face cozonaci e la fel de nișată ca oricare artă. Nu toată lumea e capabilă să o realizeze. Asta nu e simplă ciorbă. Nici măcar comparabilă cu arta de face oricare prăjitură. Cozonacul este special. E făcut cu multă sudoare și talent. De aia se face în ”Săptămâna patimilor”. Restul e moft sau vreo fiță cerută iepurașului! Cozonacul are gust special doar de Paști!

Nota: Articolul a fost scris pentru Revista Activ Press, publicat în aprilie 2017. Revista Activ Press este revistă lunară distribuită gratuit în municipiul Focșani. 

cozonac (5)

Comenzile pentru cozonacul supercremos, ca cel din imagine, le puteți face la tel: 0728.944.919 și 0757.112.335

Sper că ești bine acolo unde ești

Da, știu, lumea se cramponează în nimicuri. Deseori, majoritatea se împiedică în cioate. E greu, de multe ori, să percepi un necaz față altul și mai mare, ori adevăratul necaz de unul fals. Ai ajuns acolo în cer, sper ca ești bine! Mâine se împlinesc acele 40 de zile după care vei primi un blid de mâncare și o cană cu apă, dar tu știi că nu e chiar așa, tu știi că cei pe care îi vezi acum de sus se gândesc cu adevărat la tine. Tu știi că nimic pe lume nu este mai important decât acea clipă reală, de fericire, acea clipă în care oferi viața, și nicidecum ți se ia! Acum știi de ce! Odihnește-te în pace, Monica!

Există alegeri, iar alegerile unui om trebuie respectate

Dacă ar fi să pot face tot ceea ce îmi place, ar trebui să trăiesc multe vieți. Nu pot cuantifica exact câte. Am două slujbe și mă împart în diverse alte locuri fără să mă gândesc la lauri, ci pur și simplu că așa se întâmplă, și le realizez necondiționat. Îmi doresc chiar să fiu și în mai multe locuri în același timp. E foarte greu de priceput de către unii. Dar, până la urmă, trebuie să învăț să accept că nu le pot face pe toate, să accept că pot fi doar acolo unde îmi permite timpul, că nu pot schimba lumea, că nu pricep unii că există și femei ocupate, nu doar mimoze prin diverse locuri, că nu pot face lumea sa înțeleagă că nu tot ceea ce pare este și adevărat, că sunt multe, multe pe care aș dori să le schimb prin jur, dar nu am cum să pot asta fără ajutor. Totuși, există alegeri, iar alegerile unui om,mai ales dacă-s și asumate, trebuie respectate! Atât!

Pentru Monica…

Tristețe ai lăsat în urma ta, Monica, și te-ai stins prematur, abia la jumătatea vieții. Poate că acolo unde ai plecat nu vei mai simți suferința. Vreau sa mi te amintesc așa  cum erai: veselă, optimistă, luptătoare, iubitoare. Ne vei lipsi mult!

Odihnește-te în pace!

Îți dedic un clip cu minirecitalurile coralelor care ne-au vizitat de curând în Focșani. Sunt niște oameni minunați, iar sunetul cântat de ei sper să ajungă mereu la D-zeu pentru a avea grijă de tine!

Validarea îmbrățișării copacilor

Cică, îmbrățișarea copacilor a fost validată de știință!

Ce bine! ce bucurie pe capul meu!

Făcusem asta oricum, cu vreo doi ani înainte, și mă bucur să fac publică acțiunea, nu de alta, dar riscam să fiu etichetată drept nebună să mă vadă careva că iau în brațe un ditamai TUIA și nu altceva 🙂

P1040708