Am presărat o viață, iubire de țară, de oamenii din ea, de oamenii din jur și am rămas doar cu furie, cu dezamăgire… de țară, de oamenii din ea, de oamenii din jur… Am adunat furie, pe țară, pe sistem, pe oamenii din ea, pe oamenii din jur… după mult optimism și încredere (naivitate) în țară, în oamenii din ea, în oamenii din jur… și încă mai presar bunătate, cu iubire și înhib cât pot furia și dezamăgirea. Am rămas pe un șnur… pe o sârmă deasupra cascadei Imaginaria; mă uit înainte, țin strâns prăjina echilibrului și aștept să-mi revină din nou iubirea și încrederea în țară, în sistem, în oamenii din ea, în oamenii din jur. Nu știu dacă mai am timp să aștept să se lărgească orizonturile LOR și la ce distanță de cataracta cascadei sunt. Dar mă agăț încă de nisipul speranței ce curge ușor în clepsidră. … cu furie, cu speranță, cu iubire…
 |
| Foto: nationalgeographic.com |
Dezvăluiri învăluite 
Reblogged this on Alexandra Tătaru and commented:
Am regasit un text mai vechi de al meu si mi se pare potrivit sa-l repostez pentru cei care nu au apucat sa-l citeasca atunci. Inca ma regasesc in el, desi il uitasem intr-un colt.