Respir și mă uit la cer!

Mestecând în mâncare, m-am uitat pe geam și mi-am văzut o vecină plimbându-și copilul care abia a învățat să meargă. Brusc m-a apucat un fel de nostalgie. Mi-amintesc perfect când stăteam în pătuț plângând după mama, dar nu-mi amintesc când am învățat să merg :(. Nu e o chestiune așa de importantă precum politica sau economia, dar dacă nu v-ați dat seama până acum, încerc să mă detașez de aceste mizerii naționale.

Există un gol în memoria mea, acela al mersului biped. Se face un salt către momentul în care, în  lipsă de ocupație inventariam bocceluțele mamei mele cu lucrușoarele mele de bebeluș. Le găseam, le studiam, legam bocceluța la loc și-mi imaginam cum era când eram bebeluș. Frumos. Altă dată, cotrobăiam prin dulapuri și îmbrăcam rochiile cele mai frumoase sau încălțam pantofii cu toc. Mă uitam în oglindă și mă închipuiam prințesa dansând la bal. Timpul era altul, grijile nu existau, treburi n-aveam, nu exista noțiunea de dead-line. Ce frumos era și este să fii copil!
Acum stau și mă uit pe geam la mămici sau tătici. Mă supăr pe ”copiii” mei care nu m-ascultă și mestec în mâncare cu gândul la un proiect pe care nu-mi vine să-l termin. SEC, SEC, SEC! 😦

Zbor către amintirile și zilele mele cele mai frumoase spre a da culoare cerului și vieții!

Respir și mă uit spre cer!

Foto: ”Conuri la Beciul Domnesc” din Arhiva personală

Mi-ar plăcea să-ţi ştiu părerea...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s