„Fantasticul” lui Eliade. Recomandare lectură

Mă duc des pe la biblioteca şcolii. Să salut draga mea bibliotecară, cea care ascultă pe toată lumea, indiferent de „culoare”, dar din când în când, îmi place să mai arunc o privire pe rafturi. De altfel, biblioteca este cea mai frumoasă sală din şcoală, urmând, evident, birourile, apoi sala mea de clasă şi a colegei mele, Dana. În rest? ca după cutremur 🙂

Acum două săptămâni, constat dintr-o privire că

s-a înnoit stocul de cărţi! Eeeeeeeeeee…. aproape un raft întreg de Eliade, Djuvara, Paler şi Cărtărescu. Cred că mai sunt câţiva, dar nu am memoria completă acum.

M-am hotărât să le termin. Îmi place Eliade mult! Chiar mult! nu aş putea să fac critică literară, dar e suficient cred, pentru un geograf să se rezume la a iubi un scriitor. Şi Cărtărescu mi-a plăcut, şi Paler, şi mulţi alţii, dar acum am treabă să termin raftul cu Eliade. Aşa că, în ultimele două săptămâni, am terminat două volume ce cuprind mai multe scrieri.

Unul dintre ele, cuprinde un mănunchi de scrieri despre trăirile autorului în anii petrecuţi în India, cu toate sentimentele sale, bucuriile, necazurile, mirosurile, spaimele etc şi le-am citit pe nerăsuflate şi am avut sentimentul că sunt şi eu acolo, cu nările încarcate de miros de flori, atmosfera de templu, alteori cărând bagajele, descifrând dialecte şi, nu în ultimul  rând, urcând versanţii Himalayei, cu ploi, cu lipitori, cu pericole, hamali şi multe altele. O scriere, în mod deosebit, mi-a atras atenţia, dar o păstrez pentru altă postare.

În acelaşi volum, editat la Editura Cartex 2000 (237 pagini), mai puteţi citi şi două nuvele (fantastice?), legate cumva tot de India şi cultura şi mitologia ei: Nopţi la Serampore şi Secretul doctorului Honigberger.

Un alt volum, ce cuprinde de fapt două romane fantastico-realiste (folclor fantastic), Domnişoara Christina şi Şarpele, unul dintre ele scris în 1937 (Şarpele), nu sunt sigură dacă şi primul. Cele  două scrieri, chiar dacă diferite cumva, au şi ceva în comun. Ambele povestiri se petrec în România, în zona de câmpie (! vorbeşte geograful din mine :D), şi nuanţează în stilul propriu al autorului conflictul dintre viaţă şi moarte, real şi ireal: strigoi, capacităţi paranormale, vise, trăiri, jocuri, mituri, religie şi altele.

În prefaţa volumului, tipărit la aceeaşi Editură Cartex 2000, Bucureşti, 2006 (254 pagini), Sorin Alexandrescu scrie foarte frumos: „Originalitatea lumii lui fantastice (!a lui Eliade) îmi pare a consta în seninătatea ei, în absenţa tragicului, a damnării, a catastrofei finale, a obsesiile şi spaimelor de orice fel. Fantasticul lui MIrcea Eliade este benign, o revanşă a Vieţii, a frumuseţii şi fecundităţii ei inepuizabile” (pag.20)